Biserica Sfântul Mihail este unul dintre cele mai vechi locaşuri de cult catolice din Budapesta, datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. A fost construită ca biserică dominicană, iar amprenta acestui ordin este încă vizibilă. Astfel, o statuie care îl redă pe Sfântul Dominic, precum şi altarul care îl reprezintă pe Sfântul Dominic primind un rozariu de la Fecioara Maria, alături de o pletoră de statui ce întruchipează alte câteva figuri de sfinţi şi de papi, toate acestea amintesc de vremea în care biserica a fost încredinţată ordinului dominican.

Alte elemente decorative ale acestei biserici cu un singur naos datează din timpuri mai recente, însă se poate presupune în mod justificat că o parte din patrimoniul decorativ s-a pierdut în timpul incendiilor şi repetatelor lucrări de renovare prin care edificiul a trecut în timp.

Câteva statui baroce sunt aşezate deasupra orgii. Orga, de altfel, a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, dar şi ea a fost renovată de mai multe ori.

Nume:
Biserica Sfântul Mihail (Szent Mihaly-Templom)
Adresă:
47/B, Vaci utca, 1056, Budapesta, Ungaria
Telefon:
0036 1 3378116
Website:
www.szentmihalytemplom.hu
Sus